Deprecated: Function _register_controls is deprecated since version 3.1.0! Use Elementor\Controls_Stack::register_controls() instead. in /home/misterel/inpicsmedia.ro/wp-includes/functions.php on line 5379

Michael Gudu, deputat PNL de Tulcea:

„Moțiunea simplă împotriva ministrului agriculturii, domnul Adrian Oros, nu este altceva decât o mostră de ipocrizie a PSD, care, în loc să-și curățe mizeria din propria ogradă, o aruncă peste gard. Un demers populist și demagogic, inițiat, chipurile, în numele celor cu „mâinile crăpate”, în fapt, o altă moțiune fără obiect și fără fundament, făcută numai ca să fie.

Sau, după cum reiese din text, moțiunea împotriva domnului Oros se dorește a fi o replică la moțiunea depusă de liberali, în anul 2018, împotriva ministrului Petre Daea, acuzat la acea vreme de proasta gestionare a crizei provocate de gripa porcină africană. O abordare cel puțin puerilă și un mod de a face opoziție lipsit de seriozitate.

Nu, domnilor moționari, nu domnul Oros este „dăunătorul care atacă agricultura României” și nu domnul Oros este vinovat de așa zisele recorduri negative invocate în textul moțiunii!

Vinovatul pentru dezastrul din agricultură este chiar cel pe care îl amintiți, domnul Petre Daea, cel numit în batjocură „părintele pestei porcine”! Iar aceasta nu din cauza „vrutelor și nevrutelor” reproșate de liberali, așa cum pretindeți în moțiune, ci din pricina gestiunii dezastruoase nu doar a gripei, care a afectat peste 120.000 de porci din ferme și gospodării, ci a întregului minister pe care l-a condus!

La Casa de Comerţ Agroalimentar “Unirea”, proiectul ratat al domnului Daea, există o anchetă în curs, pentru un prejudiciu de 1 milion de EURO. În cazul Bursei de pește de la Tulcea, acolo prejudiciul se ridică la 6 milioane de euro, finanțare nerambursabilă primită de la Uniunea Europeană!

În urmă cu aproape doi ani, în aprilie 2019, Bursa de pește a fost inaugurată cu mult fast, în prezența premierului Viorica Dăncilă și a ministrului Agriculturii, domnul Petre Daea. Inaugurarea a fost o cacealma, pusă la cale numai pentru a nu se pierde banii, în condițiile în care proiectul, depus în 2011 și finalizat în 2016, a devenit funcțional abia în 2019! La două zile după ce a fost inaugurată, Bursa a fost închisă și închisă a rămas până azi!

La auditul făcut de Curtea de Conturi s-a constatat faptul că singurele două tranzacții făcute la bursa de pește au fost cele din ziua inaugurării! Iar pentru ca banii să nu fie pierduți, ministerul agriculturii, condus de domnul Oros, pe care PSD-ul îl contestă acum, încearcă a găsi modalitatea prin care acest proiect defect să devină funcțional!

În afara celor amintite mai sus, domnul Petre Daea și-a câștigat o binemeritate faimă de filosof, rara avis printre pesediști, datorită cugetărilor sale nemuritoare, precum „Vaca e un miracol extraordinar, care transformă furajul în lapte” sau „Oaia e o statuie vie. Lângă oaie găseşti o frunză, dar lângă frunză nu găseşti o oaie”.

Dacă adăugăm la toate acestea și lupta necruțătoare împotriva cormoranilor care „fac baie în piscină”, cei care, cu lăcomia lor, amenințau peștele din cele 650 de hectare de luciu de apă deținute în concesiune de fiica domnului Daea la Crevedia, avem portretul complet al adevăratului responsabil de criza din agricultură!

Este adevărat, nu putem distruge cuiburile cormoranilor, pentru că sunt în copaci, dar putem distruge cuiburile adevăraților dăunători, care, timp de 4 ani, au atacat nu doar agricultura, ci toate ramurile economiei României!

Și vom continua să reparăm tot ceea ce PSD-ul a stricat,  să repunem pe picioare tot ce a distrus, în ciuda tuturor moțiunilor, cu sau fără obiect, care vor fi depuse și de acum încolo!”

 Share:

Deprecated: Function _register_controls is deprecated since version 3.1.0! Use Elementor\Controls_Stack::register_controls() instead. in /home/misterel/inpicsmedia.ro/wp-includes/functions.php on line 5379

Deprecated: Function _register_controls is deprecated since version 3.1.0! Use Elementor\Controls_Stack::register_controls() instead. in /home/misterel/inpicsmedia.ro/wp-includes/functions.php on line 5379

Leave a Reply

Your email address will not be published.